Modele tip medalion de inspirație tradițională

Gânduri casnice pentru tinerele gospodine

(arta organizării vieții casnice)

Viața noastră tumultuoasă, conviețuirea în același sat sau în același oraș a oamenilor originari din diferite zone geografice și etnografice își au aspectele lor pozitive de progres și civilizație, dar au și unele aspecte mai puțin bune în ce privește tradiția, dar și obiceiurile bune, rolul și rostul echilibrat al tuturor acestora în decorarea artistică a locuințelor, în comportarea civilizată a tinerelor în toate circumstanțele vieții, în gospodărirea cît mai practică, mai utilă și mai eficientă a propriului cămin.

Casa este o vatră de dor, de tihnă și de frumusețe pentru că oriunde am fi purtăm cu noi un loc al nostru de suflet și de frumusețe pe care ne place să-l numim „acasă”. În dulcele nostru grai românesc, însă, cuvântul „casă” poate fi asemuit cu un imens stejar ori cu un brad ale căror ramuri sunt întotdeauna pline de viață. În intimitatea afectivă a românilor, casa propriu-zisă, împrejmuirea, clădirea ca atare, dar și interiorul său, căminul, vatra, lumina, semnifică spațiul nostru de suflet și de tihnă, care, de oriunde am fi în lume, mai departe sau mai aproape, ne cheamă, de care ne este continuu drag. În numeroase locuțiuni și ziceri, românul atribuie casei mai întâi sensul de familie. Poate că noi, românii, păstrăm noțiunea de „acasă” rostită cu atâta duioșie și înflăcărare de suflet, închizând pe rând ca într-un sipet, locul natal, plaiul copilăriei și casa părintească. Pare curios cum, peste ani și ani, oamenii maturi când spun „acasă” mai păstrează în suflet undeva, ascuns, așezările de altădată, sătuce inundate de soare, de aromă de fân, de gutui, de pruni și de cireși. Purtăm prin ani cu noi satul, orașul, străduța copilăriei, oamenii de altădată, de parcă totul ar continua să existe, așa, ca atunci de demult. 

 În ritmul alert al vieții, interesul familiilor, al femeilor, al fetelor în special, pentru crearea acelui spațiu de tihnă și de frumusețe este același și are aceeași imensă însetare ca pentru tot ce este nou. 

 Interesul pentru confortul maxim al locuinței, pentru crearea unei intimități unice, a unei personalizări aparte a fiecărei locuințe, cu tot ce decurge din aceste precepte, începând de la concepția construcției și terminând cu cele mai mărunte detalii, ca rezolvarea practică a unor probleme de mobilare, de dotare cu aparatură, de ornamentare și de îmbrăcare a interiorului cu diferite textile îmbietoare, preocupă tinerele gospodine indiferent de activitățile pe care le exercită. Este și aceasta, poate, una din formulele cu care, organizându-și locuința, omul contemporan caută să-ți rezerve cât mai mult timp pentru relaxare, pentru instruirea sa, pentru participarea la viața culturală, pentru receptarea cu discernământ a imensei explozii informaționale. 

 Ce poate fi mai important în amenajarea locuinței decât necesitatea ca gospodina să știe cu discernământ, eleganță și bun gust să creeze pentru toți membrii familiei un confot ideal. A-ți crea din propria locuință un refugiu de intimitate, o casă la care toți să se întoarcă oricând cu drag, după tihna căreia să tânjească chiar și în zilele de concediu, iată locuința ideală. Dacă ea, gospodina, laolaltă cu toți membrii familiei, știu să-și facă din locuință oaza lor de intimitate și de liniște, înseamnă că au descoperit secretul echilibrului vieții, al traiului în această lume din ce în ce mai exigentă. 

 Așadar nimeni nu va găsi vreodată un stoc de rețete imuabile după care să-și aducă în locuință mobilele, decorurile, ornamentele. Decorul familial se construiește de fiecare familie; este cel pe care omul și-l visează și și-l înfrumusețează în fiecare zi. Bunul gust, cel pe care îl afișăm față de noi și de cei din jur, ține de o anume construcție și formație intimă a omului, iar de cele mai multe ori de experiență. 

 Aceleași mobile, draperii, corpuri de iluminat, covoare, bibelouri pot fi așezate în mai multe variante de confort mai mult sau mai puțin intim, comod. Tot secretul constă, deci, să știi să-ți creezi fiecare încăpere a casei dându-i prin mobile, decor, colorit, lumină etc. , o personalitate aparte. Fiecare nouă „achiziție” trebuie să fie „văzută” în ansamblul celorlalte, să se cunoască formulele sale de întregire în decorul locuinței, locul pe care aceasta îl va ocupa.

 Tinerele ar trebui să înțeleagă un mare adevăr, și anume, confortul este construit din obiecte uzuale în care noi, oamenii, trebuie să știm să picurăm căldură. Așadar, o ambianță, o atmosferă plăcută nu se cumpără, ci se creează ! 

 Nu încape îndoială că amenajarea locuinței este o problemă în care fiecare dintre noi ne socotim competenți; susținem chiar că formulele adoptate de noi în mobiliare, decor etc. sunt perfecte, unice, imuabile! Este drept că de la o vreme, tinerele când se mută în locuințe noi sau își înnoiesc locuințele, încep să-și calculeze spațiul, să-ți schițeze formula de mobilare, să se consulte chiar cu specialiștii și decoratorii. Este și aceasta o dovadă că omul modern, gospodinele tinere sunt preocupate de aflarea unor formule care să facă din locuință un spațiu în primul rând util, un spațiu intim și practic. 

 Frumusețea unei locuințe depinde în mare măsură de felul cum sunt orientate camerele, de priceperea și îndemânarea tinerei gospodine de a aduce „lumină” în încăperi prin însuși modul de dispunere a mobilierului, a alegerii perdelelor, draperiilor, covoarelor și, mai ales, prin crearea unei atmosfere în care totul să aducă degajare, spațiu, confort, într-un cuvânt intimitate. Este foarte greșit să se creadă că amenajarea locuinței este o simplă fluctuație a modei. Ordonarea mobilierului de asemenea manieră încât să se câștige spațiu, folosirea mobilelor modulare, escamotabile care să permită aranjarea lor cu fantezie și mult simț practic, constituie de fapt o notă de modernitate a celor ce gândesc mobilarea .

 La o vedere de ansamblu, dorința confortului în locuință pare cât se poate de firească și totuși abaterile sunt numeroase. Iată de ce este necesar să se știe că forma și dispunerea fiecărui obiect în parte trebuie să exprime utilitatea lui în cel mai înalt grad, odată cu evidențierea discretă a calităților sale estetice. 

 Privind încăperile și stabilind că absolut fiecare lucru și-a găsit în mod simplu și natural locul în ansamblul locuinței sale, tânăra gospodină poate fi liniștită: locuința ei este modern mobilată.

 Nu trebuie să se uite însă că tot ce arată a paradă, tot ce strălucește de-ți ia vederea, tot ceea ce se cere parcă cu prea multă insistență privit, nu-și mai are locul, nu mai poate fi tolerat în locuința modernă. De mare importanță este ca într-o casă simplitatea să ia locul complicațiilor inutile, firescul să alunge tot ce este silit, iar ostentația să abdice în fața modestiei, a decenței și a bunului gust. 

 Mediul sănătos, igienic al locuinței este un alt element fundamental al vieții în locuință, contribuind la petrecerea plăcută a unei bune părți a existenței noastre, la destinderea și îmbogățirea vieții sufletești.

 Acestea sunt în mare contururile semnificației locuinței moderne, acestea sunt,în general, obligațiile gospodinelor tinere și zona în care ele fac să se interfereze preocupările lor casnice și tihna vieții în familie. 

 Este cum nu se poate mai interesat de reținut că prima impresie pe care o comunică un interior privitorului, în general, este senzația spațială. Se întâmplă de cele mai multe ori ca, înainte de a fi remarcate culoarea pereților, desenul podelei, aprecierea să se refere la ceea ce ochiul nostru percepe ca spațiu. Așadar, o încăpere este mică, mare sau mijlocie după cum este receptată senzația se spațiu. 

 Spațiul propriu-zis al unei încăperi poate fi însă „modificat” prin forma și dimensiunea mobilelor, prin culorile și intensitățile nuanțate ale covoarelor, cuverturilor, draperiilor, carpetelor. Paradoxal, la prima vedere, o încăpere goală, nemobilată, va părea mai redusă în dimensiuni decât aceeași încăpere mobilată. Aceasta se explică prin faptul că elementele de amenajare ce animă interiorul respectiv oferă ochiului posibilitatea să perceapă dimensiunile spațiului prin aprecieri succesive rezultate din însăși ritmica mobilării. Amenajând corect un interior senzația spațială se reconsideră. În felul acesta, efortul depus de locatară, cu sau fără ajutorul specialistului, trebuie înțeles cu raționalitate și continuat printr-o organizare practică, modernă, a fiecărei încăperi. 

 Interesantă de reținut este părerea specialiștilor că, pe lângă păstrarea unei tradiții a mediului ambiental al casei, într-o locuință, maximum de spațiu aparține locatarei și nu mobilierului sau altor obiecte ce o servesc. Este o idee care ar trebui să preocupe cu prioritate gândirea noastră imobiliară. Așadar, în amenajarea unui interior nu există detalii, lucruri secundare, neînsemnate. Toate elementele dintr-o locuință trebuie să se bucure de aceeași atenție din partea noastră, să nu existe stridențe care să altereze până la compromitere restul echilibrului armonios al încăperii. Ca o concluzie, nu trebuie uitat că prin fiecare amănunt de mobilare și de lumină se cucerește spațiul locuinței.     

       

Bibliografie:
Smaranda Sburlan, Valeriu Manta, „Cartea tinerelor gospodine”, Editura Ceres, București, 1988 .

Semnificația numelui „Iordan”

Iordan, nume masculin afectiv, este o creație a onomasticii creștine de la numele cunoscutului râu biblic din Țara Sfântă . Are și un intermediar greco-slav. Formele atestate la noi sunt Iordan, Iordana, Liordana, Loredana, Loredan. 


Bibliografie :   Tatiana Petrache, „Dicționar enciclopedic al numelor de botez” , Editura  Anastasia, 1998 .

La mulți ani !

La mulți ani celor care se numesc Iordan, Iordana, Loredana ș.a. și au evlavie pentru acest nume duhovnicesc și pentru ziua de prăznuire a Botezului Domnului în râul Iordan.

Loredana

Aplicaţii căptuşite la îmbrăcăminte." Cum se face!"

Fustă semicloş de culoare portocaliu pal, cu aplicaţii căptuşite sub formă de buline, model „NORE – LORE”.

Croirea

Se croiesc benzi din material de bază, întăritură şi căptuşeală. Întăritura se foloseşte numai în cazul în care materialul de bază nu este destul de stabil dimensional, adică este prea moale. Prin aplicarea întăriturii cu termoadeziv („chimizat” în limbajul vânzătoarelor de materiale) bulinele îşi păstrează forma în timpul purtării. Este necesar din punct de vedere estetic (dacă se doreşte asta).

O bandă din material de bază (materialul propriu-zis al fustei) are o lăţime egală cu diametrul unei buline la care se adaugă de două ori lăţimea unei rezerve de coasere. Lăţimea unei benzi de întăritură este egală cu cea a unei benzi din material de bază. La căptuşeală trebuie să avem câte două benzi la fiecare bandă din material de bază, iar lăţimea uneia dintre acestea este egală cu jumătate din lăţimea benzii din material de bază, la care se adaugă o lăţime de rezervă de coasere (de obicei 1 cm).

Termolipirea

Se aşează banda din material de bază cu faţa în jos. Peste ea, se aşează margine la margine, banda din întăritură cu termoadezivul în jos. Deci, termoadezivul întăriturii va veni spre dosul  materialului de bază. Cu fierul de călcat încins potrivit (se fac teste anterior pentru a nu topi întăritura, dar a fi destul de încins pentru a se topi termoadezivul) se fixează mai întâi, prin presare, întăritura de materialul de bază, după care prin călcare se finalizează termolipirea. Fixarea se face prin presări repetate (se aşează fierul, se apasă puţin pe el câteva secunde după care se ridică şi se repetă operaţia) pe toată suprafaţa. Călcarea se face prin translarea fierului, alunecarea lui pe suprafaţa materialelor.

Asamblarea căptuşelii

Se aşează cele două benzi de căptuşeală corespunzătoare uneia din material de bază, una peste alta, margine la margine. Se dau semne pe una din laturile lungi ale straturilor de căptuşeală ţinând cont de o rezervă de coasere de 1 cm, folosind un şablon de bulină decupat din carton, pentru porţiunile unde se va coase. Semnele se dau cu un creion, o cretă de croitorie, o foiţă de săpun sau orice altceva care se va lua la călcat cu aburi sau măcar va fi în contrast destul de mic faţă de culoarea căptuşelii astfel încât nu se va vedea pe faţa acesteia după asamblare.

Porţiunile unde se va coase sunt pe liniile diametrelor bulinelor. La fiecare bulină se va coase de la un capăt la celălalt al diametrului său (depăşindu-se cam cu 2mm spre exterior fiecare extremitate) lăsând la mijlocul acestuia o zonă liberă necesară pentru întoarcerea bulinei pe faţă, mai târziu, după coaserea căptuşelii cu materialul întărit. Deci, asamblarea căptuşelii fiecărei buline se va face prin două segmente de cusătură, fiecare dintre acestea fiind întărită la ambele capete.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare bulină se dau 4 semne : 2 la capetele diametrului său şi 2 care delimitează zona liberă de la mijlocul diametrului său. Această zonă liberă de întoarcere a bulinei pe faţă trebuie să fie cât se poate de mică, din motive estetice, dar destul de mare pentru a se putea face întoarcerea, ţinând cont de mărimea bulinei, grosimea materialului de bază şi rigiditatea acestuia.

După ce s-au dat semne se realizează coaserea pe porţiunile indicate cu o rezervă de coasere de 1 cm (uzual). Se desfăşoară căptuşeala asamblată, se aşează cu faţa în jos şi se descalcă rezervele de coasere ale cusăturii anterioare. La final, banda de căptuşeală astfel prelucrată trebuie să aibă o lăţime egală cu cea a materialului de bază întărit.

Coaserea aplicaţiilor pe contur

Se aşează banda din materialul de bază întărit cu faţa în sus, iar peste ea se aşează, cu faţa în jos, banda din căptuşeala asamblată, margine la margine. Se trasează de-a lungul laturilor lungi, pe rezerva de coasere la aproximativ 0,5 cm de margine, un tighel de fixare a celor două straturi. Cu ajutorul şablonului de buline din carton se desenează  de-a lungul benzii de materiale contururile mai multor buline astfel încât fiecare să aibă de jur împrejurul ei o rezervă de coasere de aproximativ 1 cm. Urmează realizarea unui tighel simplu pe contururile aplicaţiilor desenate, având lungimea pasului cusăturii de valoare mică spre medie (1 ÷ 2,5 mm) pentru urmărirea cât mai fidelă a conturului.

Întoarcerea pe faţă şi finisarea umido-termică

Cu foarfeca, se secţionează din bandă printre contururile cusute porţiuni cu câte o bulină. Se rihtuie de jur împrejur rezerva de coasere la o lăţime cât mai mică (2 ÷ 5 mm), în funcţie de grosimea materialelor şi de lungimea pasului cusăturii de pe conturul aplicaţiei, în aşa fel încât după întoarcere aplicaţia să nu se destrame din cauza unei rezerve prea mici sau să nu i se poată scoate în evidenţă cât mai bine conturul desenat din cauza unei rezerve prea grosiere. Se întoarce bulina pe faţa materialelor prin zona liberă din mijlocul căptuşelii scoţându-se cât mai bine în evidenţă forma. Cu fierul de călcat cu aburi călcăm bulina pe dos (pe căptuşeală) în aşa fel încât să nu facem paspoal pe faţă (când privim faţa aplicaţiei să nu se vadă la margine căptuşeala) evidenţiind în continuare forma.

Fixarea aplicaţiilor pe îmbrăcăminte

Desfăşurăm pe masă fusta astfel încât să avem la îndemână zona unde vom aplica bulinele. Pentru a realiza decorarea fustei pe toată circumferinţa o poziţionăm în mai multe ipostaze. Aşezăm bulinele pe fustă după un desen compoziţional, le fixăm cu bolduri de fustă pe fiecare la locul ales după care le coasem definitiv (destul de bine pentru a nu se desface) cu un tighel obişnuit sau cu o cusătură decorativă manuală sau de maşină folosind o aţă de cusut obişnuită sau una ornamentală.