Conversația

 

• „Bârfa” este în afara oricărei politeți. În clipa în care spusele tale se învârt în jurul ei , te-ai exclus singur din sfera ei. 

• Se presupune că ești în tovărășia altor oameni determinat de un interes general comun. Integrează-te în atmosferă, raliază-te interesului general. 

• Participă la discuție, dacă perticiparea e necesară din punctul de vedere al interesului general. Fii convins că dacă vorbești numai de dragul de a te asculta , numai pentru a te afirma, lucrul acesta va fi ușor observat de către ceilalți. Chiar dacă nimeni nu ți-o va spune, impresia generală impresia generală nu va fi dintre cele mai favorabile. 

• Ceea ce este permis unora, nu e permis tuturor. Nu încerca să imiți pe nimeni, încearcă să fii tu însuți. Într-o societate civilizată nu înseamnă însă a te lăsa pradă tuturor pornirilor , și mai ales primelor impulsuri. A fi tu însuți înseamnă a-ți apăra caracterul, care trebuie să fie rezultanta educației și experienței, integrată temperamentului. 

• Neștiința nu e un păcat. Afișarea ei agresivă însă, este. Nu-ți pune semenii binecrescuți în situația penibilă de a fi obligați să-ți arate politicos că spui prostii . Avansează cu modestie părerile personale și atunci când ele nu sunt simple impresii, ci într-adevăr păreri fundamentate. 

• Nu e obligatoriu să știi tot. E firesc ca în anumite domenii alții să știe mai mult ca tine. În acest caz învață să asculți. 

• Cea mai sigură părere, convingerea cea mai adâncă pierde din forță dacă este formulată ca o sentință: Nu fiți sentențioși, definitivi. Păstrați întotdeauna în rezervă măcar o îndoială. Sentențiozitatea ascunde de cele mai multe ori lipsuri de cultură. 

• Politețea vă obligă, în numele interesului general, să contraziceți pe cei care avansează în discuție date false, „adevăruri absolute”, pe cei nepoliticoși din egoism și aroganță. Faceți-o însă cu dovezi, stăpânit, calm. Victoria va fi nu a celui cu vocea cea mai puternică, ci a celui cu argumentele cele mai puternice. 

• Nu faceți paradă de cunoștințe și mai ales nu apelați la citate și la nume cu autoritate care să vă dea o acoperire de neatacat. A încerca să epatezi prin cultură e aproape o impolitețe. Atenție mai ales la citate ! Încercați să fiți personal și sprijiniți-vă mai ales pe logică proprie. 

• Iată ce anume cere „Livre d`or du savoir-vivre” unei conversații: tact, discreție, atenție, însuflețire, distracție, cultură, politețe și sinceritate. Subscriem întru totul ! 

• Excludeți deci din conversație: generalitățile, sentințele, banalitățile, conformismele, laconismul, pălăvrăgeala. 

• Sunt de evitat ticurile verbale de genul „Nu-i așa?” , „Nu știu cum să-ți spun.”, „Ca să zic așa. ”, „Ai înțeles?” etc. 

• La hotarul dintre impolitețe și bâlbâială intelectuală trebuie puse răspunsuri ca: „Desigur!”, „Exclus” , „Absolut” , „Foarte adevărat” care de obicei dovedesc, în plus, o totală lipsă de atenție față de interlocutor. 

• Locurile comune ucid orice conversație. „Ele (locurile comune) sunt mijlocul comod pentru a renunța o dată pentru totdeauna la facultatea de a gândi” (Leon Bloy) . În această categorie condamnabilă intră și „adevărurile eterne” confecționate pentru uzul persoanelor subdezvoltate intelectual ca „Așa sunt bărbații”, Voi femeile” etc. etc. etc. 

• A accepta tot ceea ce ți se spune sau a te opune în orice condiții, iată două modalități de a fi sigur nepoliticos. 

• Chiar în cea mai aprinsă dispută păstrează doza de cavalerism necesară față de femeia care participă la discuție. Respectul datorat femeii nu exclude, evident, afirmarea propriului punct de vedere, dar cu o nuanță suplimentară de cavalerism.

• Nu confundați complimentele cu flateria, cu lingușeala. A face unei femei un compliment e politicos. A flata e aproape o gafă. Ai dreptul să spui unei femei nu prea frumoasă: Arăți foarte bine” , dar ați face o greșeală spunându-i „Sunteți foarte frumoasă”. 

• Nu întrerupe. Așteaptă, pentru a interveni, un moment de pauză, sfârșitul frazei. E o regulă obligatorie să-ți ceri iertare pentru o întrerupere făcută involuntar sau într-un moment rău ales. 

• Nu lăsa fraza fără sfârșit și nu începe o povestire fără sfârșit. E grav nepoliticos să începi enunțul unei idei și să renunți apoi la intenția inițială, răzgândindu-te. Nu se întrerupe niciodată o frază începută, cu formula „Nu, adică mai bine nu!” sau „Nu vă mai spun, m-am răzgândit.” . 

• E nepoliticos ca în timpul discuției să organizezi o discuție aparte, vorbind încet într-un colț cu un vecin. E foarte nepoliticos ca o asemenea discuție să se poarte la ureche pe seama vreunuia din cei prezenți sau de curând plecați. 

• Nici un motiv nu scuză utilizarea unei limbi străine într-un grup în care măcar o singură persoană nu o cunoaște. Dacă în grup există un invitat străin, care nu cunoaște limba majorității, cineva se va oferi să joace rolul de translator, mijlocind legăturile cu toți ceilalți. Este indmisibil ca o limbă străină să fie utilizată cu intenția expresă de a nu fi îțeles de ceilalți. 

• Indiferent asupra cărui subiect se poartă discuția, ea va câștiga printr-un cuvânt de spirit, dar, atenție! Nu toată lumea are spirit și nu există nimic mai penibil decât o vorbă aruncată cu intenție de a „dezmorți” atmosfera și care-și greșește ținta. 

• E cu totul nepermis a face glume pe seama infirmității sau „slăbiciunilor” vreunuia din cei prezenți, pe seama micilor lui pasiuni, pe seama gesturilor și preferințelor lui. 

• Nu strigați de la un grup la altul. Dacă vreți să vă adresați unei persoane dintr-un alt grup vă apropiați până la o distanță care să vă permită a-i vorbi la intensități normale. 

• Nimeni nu e ferit de gafe. Încearcă însă ca tu sa „marchezi” cât mai puțin. Singurul sfat care să te ajute la prevenirea lor: nu te lansa în afirmații prea hazardate și nu discuta niciodată despre lucruri prea personale (sau indiscrete)! Mai ales atunci când în grup sunt și oameni pe care abia i-ai cunoscut. 

• Ultimile „coduri” se resemnează să constate că interzicerea „discuției despre absenți” este iluzorie. Toată lumea știe că „nu e voie” să vorbești despre cineva în lipsă, dar aproape toată lumea o face. Datoria omului politicos e, într-o asemenea împrejurare, orientarea discuției cât mai departe de amănuntul scandalos și de senzație, cât mai departe de bârfă. Oamenii foarte politicoși continuă însă să creadă că cea mai bună atitudine este cea mai veche. Încercați să nu discutați despre cei absenți. 

• Este însă hotărât nepoliticos, din toate punctele de vedere, să profiți de plecarea unui invitat pentru a deschide o discuție despre el. E foarte grav nepoliticos dacă o asemenea discuție se transformă în „bârfă” sau tinde să discrediteze pe cel abia plecat. 

• E de asemenea nepermis să discuți îndelung cu noii cunoscuți despre cunoștințe comune. E grav nepoliticos să încerci, în acest contact, să-i epatezi cu „relațiile” pe care le ai. 

• Ceea ce urmează se adresează în special gazdelor! Un pericol de moarte pentru orice conversație civilizată apare în clipa când se povestește primul „banc”. Nimeni nu-l ascultă de fapt, pentru că din acea clipă fiecare se gândește la „bancul” pe care-l va spune el. Urmează reacția în lanț și avalanșa de „bancuri” din care cel puțin optzeci la sută sunt foarte vechi. E și mai rău când un invitat (evident cel mai sărac cu duhul) introduce primul „banc mai decoltat”. Toate codurile recomandă asprimea. Aveți dreptul, și e o datorie de a uza de el, de a interzice, pur și simplu, acest lucru. 

• Brillat-Savarin a pus pe umerii gazdelor o sarcină uriașă decretând: „A invita pe cineva înseamnă ai asigura fericirea pe timpul cât rămâne sub acoperișul tău”. O conversație ca și o reuniune trebuie încheiată în momentul ei de maximă strălucire. Toată lumea va păstra cea mai bună amintire. E de datoria gazdei să asigure cu tact „coincidența”, întâlnirea fericită dintre „culme” și „sfârșit”.