luni, 2 octombrie 2023

luni, 28 august 2023

duminică, 27 august 2023

miercuri, 23 august 2023

șal dreptunghiular tricotat și simplu și din urzeală

 

Am vrut la un moment dat să mă simt și eu generoasă fără a reuși să fiu într-adevăr în acest fel, și am dăruit cuiva apropiat un pachet de bobine de fire pentru tricotat. Nu am reușit să ajung să fiu cu adevărat generoasă pentru că m-am gândit doar la mine, adică cum să pun în aplicare ideea de generozitate fără să mă gândesc mai profund și la persoana care era subiectul ideii de generozitate, dacă ideea era potrivită și ei. 

În mod concret, am cumpărat inițial pachetul de bobine de culoare portocalie și i l-am dăruit. La primit inițial cu reținere , dar până la urmă l-a refuzat zicând că nu-i place. A avut totuși încredere în mine să-mi spună că nu-i place. A pus motiv că nu-i place culoarea. Eu m-am mirat știind că în trecut a folosit culori asemănătoare. Am gândit că în timp oamenii î-și mai schimbă gusturile. Mai mult nu m-a interesat, dar simțindu-mă plină de generozitate am zis că pot să suport și chiar să plusez așa că m-am dus la magazin și am schimbat pachetul portocaliu cu unul grena și m-am întors la persoana respectivă victorioasă și plină de elan. Această persoană apropiată mie, văzând insistența mea, nu a mai refuzat pachetul, dar mi-a spus că nici această culoare nu-i place. Eram nedumerită pentru că am bănuit că refuzul nu era pentru culori și totuși știam că tricotatul relaxează și face bine, și mai ales că practicase destul de mult asta în trecut. I-am lăsat totuși pachetul că poate se răzgândește, iar ea l-a primit doar ca să-l primească. Adevărul era că era predispusă la tricotat, dar nu era dispusă în acea perioadă din motive personale. Eu nu știam și cred că nici ea nu știa, dar cred că simțea. 

După multă vreme mi l-a lăsat în grijă să-l dăruiesc în numele ei. M-am gândit că-i mai potrivit să nu-l dăruiesc exact în aceeași stare ci să transform firele de tricotat într-un produs textil și pe acesta să-l dăruiesc în numele ei.

Produsul la care vreau să folosesc firele de tricotat este un șal dreptunghiular tricotat manual. Tricotat și simplu, adică cu andrelele, dar și din urzeală, adică cu croșeta (croșetat) . Produsului i-am spus șal pentru că este destul de lat pentru a putea fi purtat pe umeri, dar nu este nici foarte lat așa că poate fi purtat și înfășurat în jurul gâtului ca un fular.

Ca tricot, șalul are o structură de glat pe aproape toată suprafața, cu excepția unui chenar cu lățimea de 2 cm, de structură lincs ce încadrează glatul. Și glatul și lincsul sunt structuri de tricot simplu, care este realizat cu andrele drepte, lungi de 40 cm și groase de 4 mm. Tot tricotul simplu este încadrat la rândul lui de un alt chenar, de tricot din urzeală, lat de 2-5 cm, realizat cu croșeta de 5 mm, de jur împrejurul tricotului simplu (adică , într-un fel, tricotat circular) pornit chiar din ochiurile de margine ale tricotului simplu. 

Glatul este o structură care are pe fața tricotului toate ochiurile cu aspect față, iar pe dosul tricotului toate ochiurile cu aspect spate . 

Lincsul are un rând de ochiuri cu aspect față și un rând de ochiuri cu aspect spate. Acest raport de 1:1 , în cazul meu, se repetă pe verticală. 

Deci, am pus ochiuri pe andrele și am început să tricotez în structură lincs. 



Apoi, am înaintat bine în structură de glat, dar pe laterale tot structură de lincs. 



Am continuat la fel până aproape de nivelul când trebuia să revin la structură lincs pe toată lățimea tricotului, la finalul tricotării simple. 




După finalizarea tricotului simplu am început realizarea tricotului din urzeală (adică croșetarea) executând un rând de piciorușe duble pornind de la ochiurile de margine ale tricotului simplu. 



Următorul și ultimul rând al întregii tricotări la acest produs vreau să-l scot mai bine în evidență. Este de fapt un soi de dantelărie (să-i zicem așa) , mai simplă, mai sobră, pentru margini. Eu am numit-o "cu creneluri" , dar i se poate zice și "cu caneluri". Ideea inițială la care m-am gândit când am făcut prima dată acest model a fost forma poalelor fustelor soldaților Imperiului Roman de pe vremea când se răspândea creștinismul în lume. Am văzut aceste imagini în icoanele cu sfinți pictate pe pereții bisericilor. De asemenea aceeași formă o întâlnim și la marginile de sus ale zidurilor castelelor și cetăților din vechime. Asemănător se prezintă și marginile roților dințate. Și am zis că decât să fac aluzie la poalele unor soldați când lucrez sau când vorbesc despre acest model, mai bine mă gândesc la un castel sau la o roată dințată, de aceea am numit modelul "cu creneluri" . 

Acest ultim rând al tricotării este un model format prin execuția repetată a unui raport de tricotare format din 8 ochiuri : pe 4 ochiuri se lucrează crenelura (canelura) , iar pe 4 ochiuri se lucrează pauza dintre creneluri (caneluri) . În continuare prezint modul cum se lucrează acest model. Mai întâi am marcat vizual, cu 2 andrele, dimensiunea raportului în produs. Urmează să tricotăm din nou același raport pe următoarele 8 ochiuri. Începem mai întâi cu crenelura pe 4 ochiuri de la baza rândului. Ne agătăm mai întâi cu un picioruș simplu în primul ochi care urmează, apoi croșetăm un lanț de 4 ochiuri , după care dăm firul de 2 ori după croșet și realizăm un picioruș triplu, dar pornit tot din primul ochi al creneluri, același în care am realizat și lanțul. 






În al doilea ochi de la baza rândului unde realizăm crenelura , îl folosim tot de 2 ori, dar de această dată lucrăm 2 piciorușe triple, adică facem un picioruș triplu în acest al doilea ochi și tot aici încă un picioruș triplu. 




În al treilea ochi de la bază, repetăm execuția anterioară, adică facem un picioruș triplu și tot în al treilea ochi încă un picioruș triplu.






În al patrulea ochi de la baza crenelurii executăm mai întâi un picioruș triplu și tot aici vrem să facem și un lanț de 4 ochiuri, însă trebuie să-l facem puțin diferit față de cel de la începutul crenelurii. Dacă la începerea crenelurii lanțul îl facem în sus , aici, la finalul crenelurii lanțul îl facem în jos. Mai concret, realizăm lanțul în direcția firească a croșetării , în sus, deasupra crenelurii, după care coborâm croșeta cu ultimul ochi al lanțului tocmai jos la baza crenelurii și agățăm lanțul printr-un picioruș simplu în același ochi de la bază în care am lucrat și ultimul picioruș triplu. Și am terminat crenelura. 






Mai departe vom lucra următoarele 4 ochiuri ale raportului repetitiv de 8 ochiuri, al modelului. În aceste 4 ochiuri vom realiza "pauza dintre creneluri" .  Aceasta o vom lucra numai cu piciorușe simple, câte unul în fiecare din cele 4 ochiuri. 



Și astfel am terminat de lucrat raportul modelului, raport care se va repeta de câte ori vrem sau în funcție de cât este de lungă latura, marginea unde vrem să așezăm acest model. 

Legătura cu următorul raport se face pur și simplu începând o altă crenelură urmată de o altă pauză dintre creneluri. Adică ne agătăm în următorul ochi cu un picioruș simplu după care realizăm un lanț de 4 ochiuri și așa mai departe. 



De exemplu, iată cum poate fi așezat acest model pe o latură. De la un capăt al laturii croșetăm câteva ochiuri cu piciorușe simple, apoi aplicăm modelul așezând primul raport care începe, binențeles, cu crenelura și repetăm raportul în funcție de cât este de lungă latura. Apoi mai croșetăm o crenelură, adică doar o parte din raport, după care, până la capătul celălalt al laturii urmează ochii de final în care croșetăm doar piciorușe simple. Ultima crenelură o realizăm pentru ca modelul să arate simetric față de mijlocul laturii unde croșetăm. 

Purtare plăcută pentru cine va avea șalul. 


sâmbătă, 29 iulie 2023

realizarea unui produs de îmbrăcăminte din materialele reciclate ale altui produs de îmbrăcăminte

 

Pentru realizarea unui produs de îmbrăcăminte din materialele reciclate ale altui produs de îmbrăcăminte am ales să transform o jachetă veche de damă într-o bluză de damă, transformându-i corespunzător reperele componente. 

Pentru aceasta am mers într-un magazin de haine second-hand și am ales ceva potrivit pentru acest proiect. Produsul pe care l-am găsit este o jachetă de damă, care nu este atât de veche dar este expusă totuși la articole prepurtate.

Materialul de bază al jachetei este o țesătură din fibre tip mătase (fibre textile chimice care imită mătasea, adică fibre textile obținute din polimeri chimici și care au proprietăți asemănătoare cu proprietățile fibrelor de mătase obținută natural de la viermele de mătase), prezintă un drapaj foarte mic (adică are o tentă puțin scorțoasă) și are un desen în dungi subțiri verticale într-un colorit galben-bej-negru, cu tentă foarte mare spre culorile deschise. Am ales acest produs în mod special pentru această proprietate a materialului, drapaj mic, pentru a se potrivi cu ideea de design pe care vreau să o aplic bluzei în care vreau să transform jachetă. 

sâmbătă, 15 iulie 2023

covoraș din materiale reciclabile


Astăzi, ideea de bază este folosirea materialelor textile reciclabile pentru realizarea de produse textile. 

Cum am dorit să fac puțină ordine prin anumite cotloane ale gospodăriei, am găsit o ușă veche din lemn care aștepta de ani buni să fie refolosită, într-un grajd care de mulți ani a fost dezafectat și în care erau îngrămădite tot felul de lucruri. Am luat ușa să o folosesc, dar cum n-avem la ce să o mai folosesc întreagă am zis să folosesc măcar o parte din ea. Așa că m-am gândit să folosesc doar încadratura geamului de sticlă, rama geamului de sticlă. Am luat fierăstrăul cu lanț, am tăiat partea de jos și am păstrat doar partea de sus a ferestrei. Am dezinfectat cadranul respectiv bine și nu i-am dat nici un ștaif pentru a avea un aspect mai vintage. Am bătut cu ciocanul câteva cuie la un colț pentru a-l fixa mai bine, că să nu se miște (se dezmembra așa, puțin) și mi-am făcut rost de un gherghef pentru țesut. 





Pentru a fi cu adevărat un gherghef de țesut trebuia să aibă niște locșoare pe latura de sus și pe cea de jos prin care să pot să năvădesc urzeala. Puteam, ori să îi fac niște crestături cu fierăstrăul, ori mai bine îi bat câte un rând de cuișoare pe latura de sus și pe cea de jos, cuișoare în jurul cărora am să năvădesc firul de urzeală. Deci, am trasat pe fiecare din laturile menționate, câte o linie cu pixul pe care am dat semne din centimetru în centimetru, poziționând astfel locurile unde voi bate cuișoarele. Am găsit prin casă niște cuie zdravene lungi de 4,5 cm și le-am bătut cu ciocanul în semnele respective astfel încât să aibă toate aproximativ aceeași înălțime, realizând astfel câte o linie de năvădire pe laturile de sus și de jos. Deocamdată folosesc ghergheful în poziția portret, nu în poziția vedere (apropo de documentele Word). 





Am găsit prin casă un ghem mic, dar nu chiar foarte mic, de fir de macrame de care mă tot împiedicam și nu știam de ce. Acum m-am uitat mai bine la el și mi-am dat seama că nu a fost folosit până acum la croșetat pentru că era puțin dezrăsucit și n-ar fi ieșit un lucru frumos din el. Și ca să nu stea chiar degeaba prin casă, am folosit firul de macrame la năvădirea gherghefului de țesut. Binențeles, că fiind prea subțire am dat firul de macrame de mai multe ori după fiecare cuișor, ca să iasă firul de urzeală mai gros. Am obținut firele de urzeală de pe marginile gherghefului din 5 fire de macrame, iar celelalte fire de pe toată suprafața gherghefului le-am obținut din 3 fire de macrame. 

Iată ghergheful meu pregătit pentru țesere. 



Acuma, care este firul de bătătură? 

Am zis că dacă tot este vorba de materiale reciclabile, am să folosesc niște haine vechi din care să tai niște fâșii de material, benzi de material cu care să întocmesc un fel de șiret obținut prin înădirea benzilor. Înădirea benzilor se poate face prin mai multe metode, dar eu am ales să o fac prin coadere. Deci, covorașul meu va avea firul de urzeală dintr-un fir de macrame dublat, iar firul de bătătură dintr-un șiret din benzi textile cusute între ele. 

Covorașul va fi realizat în stilul vechi al țoalelor din coade pe care le realizau bunicile noastre din haine vechi rămase în gospodărie și care nu mai puteau fi purtate în mod decent, nici măcar la treabă. Când vedeau că s-au adunat în timp mai multe, pe acolo prin gospodărie , se hotărau să le facă coade (să le taie fâșii), să le înădească, să le răsucească eventual puțin și apoi le băgau la războiul de țesut în casă și făceau țoale de pus pe jos. 

M-am gândit ca în același stil să folosesc haine vechi, să le reciclez în felul acesta și să fac un covoraș textil. Dar pentru că am vrut ca acest covoraș al meu să nu aibă chiar culori, așa, neuniforme, amestecate după culorile hainelor avute la dispoziție, ci să aibă o anumită culoare de bază și pentru că nu am găsit haine care să se potrivească între ele la culori, m-am dus la un magazin de haine second hand și am ales niște haine care să aibă predominant culoarea roșie sau nuanțe de culoarea roșie sau apropiate de culoarea roșie. 



Din aceste haine am făcut coadele pentru țesere, adică am tăiat din ele fâșii de material folosindu-mă de foarfecă și de un șablonel, pentru a fi toate de aceeași lățime. Din fiecare haină a ieșit câte un morman de benzi, fiecare de câte o culoare, după cum au fost și culorile hainelor. Unele benzi au ieșit mai scurte, altele mai lungi, dar le-am cusut între ele la mașina de cusut, rezultând din fiecare culoare câte 4-5 benzi foarte lungi pentru a putea să combin între ele culorile astfel încât să pot țese dungi orizontale.





Coaserea la mașină am realizat-o astfel: am luat 2 benzi inițiale, le-am așezat capătul la una cu fața în jos peste coada la cealaltă cu fața în sus, astfel încât să formeze un unghi de 90 de grade (capătul uneia este așezat vertical peste coada orizontală a celeilalte); prin așezarea aceasta putem observa un pătrățel imaginar pe diagonala căruia coasem (diagonala exterioară, nu cea interioară, a bisectoarei unghiului de 90) ; tăiem apoi triunghiulețul din colț astfel încât să lăsăm cusăturii o rezervă de 4-5 mm; luăm următoarea bandă și capătul acesteia îl așezăm la fel ca mai sus peste coada benzii al cărui capăt l-am cusut anterior (trebuie avut grijă ca întotdeauna să așezăm materialele față la față) . Continuăm procedeul de câte ori e nevoie pentru a ieși un șiret cât dorim de lung. 




Am observat că nu-mi încap toate aceste benzi ca să le folosesc la ghergheful meu așa că am selectat din ele după culori potrivite. 
Și am început să țes. 




Am format dungi astfel încât covorașul să iasă în culori simetrice. După cum se observă trecerea de la o culoare la altă se face exact acolo unde se termină șiretul, nu la capăt de rând. Dar fiecare poate face după cum îi place. Legătura dintre șireturi se face printr-o suprapunere cât mai discretă a capetelor lor , de vreo 2-3 cm . 




La final de țesere, se taie la nivelul liniei de năvădire și se leagă două câte două firele de urzeală în așa fel încât să stabilizăm primul și ultimul rând țesute. Pentru aceasta trebuie să existe un spațiu între linia de năvădire și primul rând țesut și la fel între linia de năvădire și ultimul rând țesut, ca să avem de ce apuca firele de urzeală când le înodăm. Aceste căpețele de fire ori le introducem printre firele țesăturii (covorașului) , ori le lăsăm așa ca niște frănjurei. 
Covorașul este gata pentru folosit. 






marți, 27 iunie 2023

sâmbătă, 27 mai 2023

La ce folosește ?

 Fustă lungă și largă la poală, având un cloș de 180 de grade, cu un colorit de un roșu-roz închis, spre grena, cu motive rotunde la poală. Aceste motive pot fi aplicații de cercuri metalice, de cercuri punctiforme, decupaje în material sau combinații ale acestora. Materialul poate avea orice structură textilă și orice compoziție fibroasă atâta timp cât posedă un drapaj corespunzător pentru a se undui frumos. 



La mai multe !


roz și triunghi

 



luni, 8 mai 2023

vineri, 24 februarie 2023