„Bunul-simț” și regulile sale

 

⦁ „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!” . Această regulă simplă dă expresie formei elementare a politeții, pe care o cunosc chiar cele mai rudimentare organisme sociale, începând cu tribul primitiv. Și în cele mai evoluate forme ale ei, politețea rămâne un efort de a crea regulile de bază ale platformei comune pentru o conviețuire civilizată a oamenilor, pentru ușurarea înțelegerii între ei. 

⦁ Regula de bază a politeții obligă să nu faci niciodată altora ceea ce nu ți-ar place să-ți facă alții ție. Atenție! S-ar putea însă ca tu să ai gusturi ciudate sau preferințe strict personale, care să intre în conflict cu preferințele altora. E mai bine deci să te conduci nu după „gusturile” și „pornirile” proprii, ci după „gusturile” și „pornirile” în general acceptate. Regulile de politețe îți arată care sunt limitele în care evoluează ele, fără a supăra pe alții. 

⦁ „Regulile de politețe” sunt o încercare de a da o bază comună de înțelegere, un „alfabet al politeții”, celor care doresc să se înțeleagă civilizat cu semenii lor. Într-o oarecare măsură ele sunt deci convenționale. Așa cum sunt „convenționale” și literele sau, să zicem, semnele de circulație, dar „convenționalismul alfabetului sau marcajului rutier nu constituie o scuză pentru analfabeti sau pentru conducătorii auto prinși în situații neregulamentare. 

⦁ În ipostaza sa contemporană, politețea nu cunoaște constrângerea în nici o formă a ei. Ea se impune omului civilizat prin înțelegerea necesității de a găsi un limbaj comun cu alți oameni, de a împăca „pornirile” sale cu „pornirile” celor din jur. În acest sens politețea este „exercitarea superioară a libertății”. „Politețea este disciplina libertății!” (Levis Mirepoix). 

⦁ Politețea este o „convenție”, o „înțelegere” liber acceptată. În cadrul ei, respectul la care ai dreptul în calitate de om, și pe care-l pretinzi pe bună dreptate, este rezultatul unui contract de schimb. El ți se dă în schimbul respectului elementar pe care trebuie să-l acorzi și tu oricărui om. Nu încerca să trișezi, fiindcă orice fraudă în acest domeniu se răzbună mai devreme sau mai târziu. 

⦁ Corectitudinea este un element necesar al politeții, dar nu numai al politeții. A fi corect în raporturile cu alți oameni este o obligație socială elementară, definind orice bun cetățean. Corectitudinea este, în primul rând, o manifestare de respect față de societate. 

⦁ Curtoazia, bunăvoința sunt manifestări ale respectului față de individ, față de omul de alături. Adevărata politețe implică atât corectitudinea cât și bunăvoința. Ea înseamnă corectitudine prevenitoare, plină de curtenie, animată de bunăvoință. Nu vom sublinia niciodată în suficientă măsură valoarea suplimentară a zâmbetului. 

⦁ Semnul unei atenții neînsemnate și care nu te costă nici un efort, lasă în urma ta un gând bun, o bucurie, o satisfacție. Învață să dai cu generozitate aceste mărunte satisfacții, care te leagă de oameni și care îți dau și ție o mai mare siguranță, o stare de încredere și optimism. 

⦁ Sportivii știu că cel mai bun mijloc de a-ți menține o „formă bună” este exercițiul continuu. Pentru a-ți „păstra forma” în societate, trebuie să fii mereu calm, stăpân pe tine și încrezător în forțele tale. Nu intra în panică, nu permite nervilor să te poarte ei pe tine, zâmbește, manifestă-ți mereu personalitatea în sens pozitiv. 

⦁ Nu există locuri sau împrejurări în care să nu poți „exercita” politețea, pentru că nu există locuri sau împrejurări în care să nu vii în contact cu un om. Fiind politicos creezi platforma umană comună care duce la o mai rapidă înțelegere și care evită, în primul rând, „pierderile” de timp și de nervi. Politețea modernă are și o mare valoare utilitară. 

⦁ „Virtutea nu este nimic dacă ea nu se naște din curtoazie, adică din inimă” spunea Confucius. Politețea adevărată este cea integrată personalității umane, devenită reflex și exercitată din instinct. În acest sens nu există decât „politețe de inimă”, adică politețe manifestată cu deplină naturalețe. 

⦁ Fiindcă politețea și maniera politicoasă de a face un lucru, de a acționa, nu suportă stridența, ridicolul și emfaza. Eleganța, frumusețea manierei politicoase sunt - în primul rând - spontaneitatea și firescul ei. 

⦁ Naturalețea gestului, firescul unei atitudini se pot înscrie perfect în aria nu prea rigidă a acestor maniere „convenționale”. A râde de ele, considerându-le ridicole numai pentru că obligă la puțină auto-disciplină, e un semn de slabe aptitudini pentru civilizație în general, care (la urma urmei) este și ea o „convenție” și o „alienare”, o „înstrăinare” de natura noastră primară. 

⦁ „A învăța politețea” înseamnă a-ți însuși ansamblul de reguli care o compun. La început regulile învățate exercită, prin gândire și voință, un permanenet rol de autocontrol. Politețea se însușește ca o autodisciplinare permanentă. Nu cedați niciodată tentației de a vă elibera de acest autocontrol. Oamenii politicoși sunt politicoși 24 de ore din 24. 

⦁ Numai în timp această autodisciplinare devine înlesnire, o a doua natură, și se transformă în stăpânire de sine. În acest sens nu oricine poate fi politicos. Nu pot fi politicoși nici oamenii „slabi” și nici „proștii” fiindcă politețea adevărată este o manifestare de echilibru și înțelegere în relațiile cu alți oameni. 

⦁ Autocontrolul și stăpânirea de sine nu trebuie confundate. Una vine înainte și cealaltă după însușirea „alfabetului”, a regulei. Una reprezintă un efort, iar cealaltă rezultatul acestui efort. 

⦁ Evident, exagerarea snobă a respectului pentru „regulă” e tot atât de condamnabilă ca și nerespectarea ei. Ea dovedește o neînsușire organică a spiritului politeții și izbutește adesea să împiedice înțelegerea nu mai puțin decât o „bădărănie”, creînd artificial „distanțe” și „rezerve”. Tonul just este între „naturalețea” agresivă și afectarea politeții. 

⦁ ”Regulile de politețe” reprezintă un comentariu practic al principiului de bază al politeții, prezent în toate împrejurările. Din acest punct de vedere, toate regulile de politețe au o logică de fier. Ele sunt foarte multe și e de recomandat ca, încercând să le reținem, ceea ce presupune un oarecare efort, să nu pierdem din vedere că orice politețe, înainte de orice îndeamnă „menajați-vă unii pe alții” în numele respectului reciproc pe care și-l datorează dintotdeauna oamenii.