Despre vizite

 

Pentru gazde : 

• Garniturile de masă nu se apretează sau se apretează cu extremă economie. Fața de masă și șervetele care stau țepene ca de tinichea, sunt mai degrabă stânjenitoare, condiția obligatorie pe care însă trebuie s-o îndeplinească este cea mai riguroasă ireproșabilă curățenie. Sub nici un motiv, nu puteți utiliza fața de masă și mai ales șervete care au mai fost folosite, chiar „dacă nu se vede de loc”. 

• Atenție la șervețelele de hârtie ! Ele sunt foarte frumoase (chiar și cu un oerecare gust) și igienice, dar ele nu sunt făcute să înlocuiască șervetele de masă. Pot fi utilizate decent doar lângă „o gustere”, și atât. Evitați mai ales suporturile de șervețele înflorate, prea colorate etc. 

• Caracterul sărbătoresc al mesei e subliniat cu discreție de câteva flori, de câteva ramuri verzi. Cuvintele „cu discreție” și „câteva” sunt folosite aci în cel mai strict sens. 

• În ultima vreme se răspândește un obicei nordic: lumânările care dau o lumină mai potolită, intimă și contribuie evocator la atmosferă. Este vorba însă de lumânări speciale (se găsesc și la Fondul Plastic) foarte decorative și fabricate așa fel ca ele să nu facă fum prea mult. Puteți încerca. 

• În dispunerea locului, aveți grijă să asigurați fiecărui invitat un minimum de spațiu, cel puțin atât cât el să-și poată ține comod coatele pe lângă corp. Uzanțele cer un minimum de 50-60 de centimetri pentru fiecare persoană. 

• Farfuria în care se servește felul prim este pe masă de la început. Pe farfuria de serviciu, cea care rămâne pe masă de la începutul la sfârșitul mesei, pe ea puneți șervetul îndoit cât se poate de simplu. „Piramidele” , „florile” , construcțiile „artistice” realizate cu ajutorul  șervetului sunt de un gust îndoielnic. Lăsați această plăcere ospătarilor din restaurantele de lux. 

• În Anglia, toate tacâmurile sunt pe masă din prima clipă. În toate celelalte țări, pe masă se pun primele trei tacâmuri, dispuse la stânga și la dreapta perechi în ordinea în care sunt folosite, de la exterior spre interior. Deci în afară : primele tacâmuri de care ne folosim. Dacă se folosesc mai mult de trei tacâmuri, restul se aduce în timpul mesei, odată cu felul la care se servesc. 

• Ne putem desigur, mulțumi cu un serviciu de trei farfurii (adâncă, plată și de desert). Dar e necesar ca farfuriile să fie schimbate după fiecare fel. 

• E util să verificați dacă recipientele pentru sare și piper au sitele desfundate. 

• Aveți grijă de lingurițele pentru servitul sosurilor și muștarului. Dacă e vorba de sosuri, care se servesc la un anumit fel, aducețile odată cu el și luațile apoi de pe masă. (Regulă valabilă și pentru muștar sau salate.) 

• Și nu ne duceți pre noi (sau pe alții) în ispită. Nu puneți scobitori la masă!

• Mâncarea o servește „stăpâna casei”, iar vinul e turnat în pahare totdeauna de „capul familiei”, conform unei foarte vechi tradiții prezente la majoritatea popoarelor europene. 

• „Stăpâna casei” servește restul, dar de la stânga spre dreapta, ea umplându-și ultima farfuria. Supa face o excepție. Ca și băuturile, ea se servește de la dreapta spre stânga. În ambele cazuri ajutați pe cel care servește, întinzând paharul sau luându-i paharul sau farfuria, dar fără a exagera și fără a vă întinde peste măsură, așa încât să „jenați” alți invitați. 

Pentru oaspeți : 

• Ținuta corectă la masă se verifică cu ajutorul „liniei de margine” a mesei. Ea nu trebuie depășită nici un moment de nici o parte a corpului. Nu vă aplecați peste masă, nu puneți brațele sau coatele pe masă, nu încercați să câștigați „spațiu” nici sub masă, întinzând picioarele până dincolo de porțiunea care vă revine, egală cu cea a convivilor. 

• Grija permanentă pentru ținută nu trebuie să ducă la rigiditate, la „înțepenire”. Preocuparea pentru linia mesei și pentru celelalte regului trebuie să rămână, pe cât se poate, neobservată. 

• Masa începe cu întinderea corectă a șervetului pe genunchi, fără a depăși fața de masă și înălțimea mesei, rămânând acolo până la sfârșit. Cel mult cu discreție și într-un caz excepțional, el poate servi pentru șters. În acest caz, aplecați-vă ușor spre el, niciodată viceversa. 

• Șervetul pus la gât și înnodat la spate, pus în decolteu sau agățat în nasturii vestei este tot ce poate fi mai antielegant. Amintiți-vă de replica malițioasă a stilatului chelner parizian care, apropiindu-se de „domnul cu șervet”, la întrebat ironic: „barba sau părul?” 

• Dacă șervetul cade (lucru foarte posibil, deși nedorit), aplecați-vă să-l ridicați fără  a atrage atenția și fără a deranja vecinii. 

• „Poftă bună” și „Să ne fie de bine” sunt urări pline de o înduioșătoare căldură familiară. Utilizați-le în împrejurări potrivite, adică în familie. 

• Dacă tacâmul nu e curat, dacă scaunul nu e curat, dacă în farfurie sunt câteva firimituri, încercați să îndreptați neajunsul fără a atrage atenția. 

• Pentru a începe să mâncați, așteptați neapărat ca stăpâna casei să termine servitul și să înceapă ea prima . Pentru băut așteptați semnalul lui, care de altfel are și rolul de „paharnic”. 

Pentru toată lumea : 

• Poziția corectă a corpului este cea firească, cât mai destinsă și cât mai lipsită de semnele exterioare ale constrângerii. poziția nu trebuie să marcheze diferențe sesizabile între timpul în care mâncați și pauze. 

• Păreri estetice foarte personale determină pe unii să prindă ceașca sau tacâmul cu degetul mic ridicat în sus, într-un efort de independență și singularizare de neînțeles și în orice caz inutil. Poziția nu este deloc elegantă și trebuie evitată, chiar dacă v-ați obișnuit cu ea și chiar dacă e necesar un nou efort, în sens contrar, pentru a vă „dezvăța”. Degetele stau unite, toate, pe toartă sau pe tacâm. Eleganța gestului o dă mâna întreagă și bine folosită. 

• Nu se ține cu mâna farfuria din care se servește. Gestul este evident inutil și neelegant pentru că, logic, nu poate fi justificat decât de teama ca farfuria să nu fie subtilizată (eventualitate pe care trebuie s-o îndepărtați de la început în orice societate civilizată). 

• Tacâmurile se țin în mână în tot timpul mesei, adică în tot timpul în care mâncați. Ele se depun în farfurie numai atunci când se bea. 

• Tacâmurile se țin deci în mână, dar nu pentru a „discuta” sau „argumenta” cu ajutorul lor și nici pentru a le ridica până în tavan pentru a exterioriza stări afective mai puternice. 

• Niciodată tacâmurile nu trebuie apucate în pumn, ca armele albe. Nu aveți nevoie să vă jucați cu tacâmurile, să le puneți în echilibru, să le „legănați”, să le „bălăbăniți”, să faceți din ele pendul etc. 

• Căderea unui tacâm poate deranja o masă întreagă. Fiți atenți și evitați momentele de neîndemânare care pot duce la aceasta. 

• Atunci când doriți să beți, tacâmul se pune în farfurie. Este o greșeală grosolană să luați paharul, păstrând furculița sau cuțitul în mână. Furculița se depune în stânga, iar cuțitul cu lama spre dumneavoastră, în dreapta. 

• După ce ați servit un fel de mâncare, tacâmurile trebuie de asemenea depuse în farfurie, paralel, furculița în stânga cu dinții în jos, cuțitul la dreapta cu lama spre stânga. Tacâmurile în poziție corectă formează cu linia mesei un unghi de 45. 

• Furculița se ține ușor, fără agresivitate și fără risipă inutilă de energie. Niciodată furculița nu se apucă prea jos, prea aproape de vârf. 

• Furculița se ține în mâna stângă la felurile la care se utilizează simultan, cuțitul. Ea se poate ține cu dreapta numai la felurile la care nu este nevoie de cuțit. Deci în nici un caz pentru a „lua” mai bine sau mai comod bucăți de carne pe care le-ați tăiat cu cuțitul . Principiul este : „mâna dreaptă conduce operația, iar mâna stângă o ajută”. Nu e recomandabil, în general, să schimbați tacâmul, dintr-o mână în alta în timp ce mâncați. 

• Furculița se utilizează ca lingurița, adică având curbura în jos pentru a putea fi „încărcată” (atenție, evident, la cantități!) . Nu se introduce niciodată furculița în gură cu vârful în jos. În cazul felurilor care cer ca furculița să „înțepe” carnea (fripturi cu garnituri etc.) se „înțeapă” carnea și se întoarce apoi furculița cu dinții în sus, „încărcând” legumele cu ajutorul cuțitului. 

• Lingura și cuțitul se țin întotdeauna în mâna dreaptă. 

• Cuțitul trebuie de asemenea ținut fără „forță”. În caz de nevoie, arătătorul ajută lama, apăsând-o. 

• Cuțitul în gură (indiferent de motivare) - nota zero la politețe. Nu faceți o concurență neloială artiștilor de circ și jonglerilor, singurii în drept să vâre obiecte ascuțite în cavitatea bucală, înspăimântând publicul spectator. 

• Cuțitul nu se utilizează pentru a tăia pește, cartofi, legume și salate. 

• Nu se cer și nu se iau farfurii goale și pline, ca și orice alte obiecte peste capul invitaților, peste masă, de la distanțe prea mari etc. 

• Când vi se oferă un fel de mâncare sau prăjitură, pe o tavă sau pe un platou, ca să „alegeți”, luați ceea ce este mai aproape de dumneavoastră, mai la îndemână, și mai ales nu alegeți. 

• O delicatețe a la Jupân Dumitrache, cerea pe vremuri să servești puțin și să „lași” în farfurie. Codurile moderne de politețe interzic astăzi ambele atitudini, declarându-le (pe drept cuvânt) nepoliticoase, ca derivate într-o concepție ipocrită și de prost-gust despre politețe. Politicos este să accepți un serviciu cantitativ normal și să mănânci tot. 

• Există o singură motivare acceptabilă pentru replica nepoliticoasă „eu nu mănânc din asta” : regimul medical, dieta. În orice alt caz, refuzul de a servi un fel sau altul se traduce printr-un „afront” făcut gazdei și este deci interzis. Aveți, cel mult, dreptul de a cere ca dintr-un fel să fiți servit mai puțin. 

• Bucățile se taie cu grija de a nu fi nici prea mari și nici prea mici și nu se taie decât pe măsură ce sunt consumate. Este absolut interzis să tăiați întreaga bucată sau cantitate de carne, amestecând-o cu sosul, făcând din mâncare un terci inform, chiar dacă vă motivați gestul cu nepoliticosul (de asemenea) : „să se răcească” . 

• Pâinea nu se taie, ci se rupe. Felia de pâine sau chifla se ține în mână și nu se rupe niciodată cu o singură mână sprijinită de masă sau farfurie. Nu se mușcă din bucata de pâine. Nu vă „jucați” la masă cu pâinea. Regulile celei mai stricte politeți se întâlnesc aici cu bunul-simț popular, care interzice categoric „joaca” cu „sfânta pâine”. 

• Nivelul de umplere al paharelor trebuie să fie potrivit, mijlociu adică, nu se umplu niciodată paharele prea tare. Capul familiei, gazda, are rolul de paharnic și el servește totdeauna de la dreapta spre stânga, sfârșind cu el. 

• În ceea ce privește ciocnitul paharelor, tendința diferitelor „coduri” este să accepte, ca și în alte domenii, uzanțele. În țările germanice și de influență germană el este unanim acceptat. ”Skol!” spun suedezii și atunci când ciocnesc paharele cu lapte. În Franța se pare că obiceiul are tendința să se răspândească, cu toate că e condamnat de reglementările cele mai strict protocolare. În toate cazurile, ciocnind paharele, bărbații se ridică în picioare, în timp ce femeile stau jos. La noi, „ciocnitul” are o veche tradiție și este în general admis în cele mai diferite împrejurări. În România se ciocnesc evident numai pahare pline cu băuturi alcoolice și e aproape o insultă să „ciocnești” cu apă sau limonadă. 

• Nu se amestecă un soi de vin cu un altul în aceleași pahare, nu se amestecă vin cu sifon sau apă, decât în strictă intimitate. („Le livre d`or du savoir vivre”) 

• La recepții sau mese oficiale serviciul e asigurat de un personal specializat. Nu există o regulă care să impună serviciul obligatoriu prin dreapta sau prin stânga. Trebuie să  fiți atenți și să înlesniți serviciul, făcând loc, dar de asemenea fără exagerare și cât mai degajat. 

• O masă civilizată se desfășoară fără zgomote inutile, sunt absolut interzise „sorbiturile” și orice sunete care „trădează” mestecatul. Nu se suflă niciodată în mâncarea caldă, în supă, în ceai, în cafea, nu se îndepărtează „suflând” firimiturile de pâine, resturile de mâncare etc. 

• În general conversația de masă trebuie să fie calmă, ușoară, cât se poate de liniștită, evitând subiectele care pot „ațâța spiritele”. 

• „Se mănâncă încet și calm, politețea sprijină întrutotul igiena alimentară. a mânca în grabă, repede și nervos e tot atât de neigienic pe cât e de nepoliticos. 

• Nu mâncați jucând fotbal! ȘI nici bând sau vorbind. Nu se bea și nu se vorbește cu gura plină. 

• E cu neputință ca mâncând să ascundem mișcarea maxilarelor (ceea ce este păcat!) dar trebuie să facem așa fel ca ea să fie cât mai puțin supărătoare pentru asistență. Nu se „încarcă” gura peste măsură, ea rămâne închisă în timpul masticației, care trebuie să fie o operație strict internă și invizibilă. 

• La masă nu se fumează sub nici un pretext. Se poate fuma numai după-masă și numai după ce gazda a autorizat acest lucru (eventual aprinzând ea prima țigară). 

• Este strict interzis să te piepteni la masă, să te machiezi sau să-ți refaci machiajul, să-ți „aranjezi” ținuta, cravata etc. 

• Semnalul de ridicare de la masă îl dă numai gazda. El coincide de obicei cu servitul cafelei. După cafea nu se mai stă la masă, care trebuie „strânsă”.