Într-un birou, într-un magazin


  • Prima regulă de politețe : în cel mai neînsemnat dialog, pe stradă, acasă, în magazin, în tramvai, fii calm, arată-te îndatoritor, plin de bunăvoință. Indispoziția ta și nervii tăi nu privesc pe omul care ți se adresează cu încredere, căutând un teren de înțelegere. Dezinteresul față de ceea ce ți se spune, răceala nejustificată sunt forme jignitoare de politețe.
  • Atenție ! Oamenii politicoși numai câteva ceasuri pe zi sau numai față de alți oameni nu sunt politicoși deloc. Politețea este o atitudine constantă, o poziție permanentă față de toți ceilalți, față de toți oamenii , care trebuie să acționeze 24 de ore pe zi. Un om într-adevăr politicos seara , nu poate fi bădăran dimineața, eventual în orele de lucru. „Domnișoara” care răspunde urât solicitatorului la ghișeu în mod cert nu devine o „distinsă” după orele 18, când îți întinde grațios mâna, înainte de a intra împreună la un film. Oricând și tu poți avea din partea e surprize. 
  • E rău să-ți pierzi timpul, dar e și mai rău, adică foarte nepoliticos, să risipești timpul altuia. Pălăvrăgeala dovedește sărăcie intelectuală și o slabă preocupare pentru „ținută”. În orice discuție o manifestare de aleasă eleganță este vorbirea scurtă, clară și precisă. Încearcă să spui în cuvinte puține esențialul, fără a fi sec. 
  • Politețea obligă să te adresezi unui necunoscut, în cazul în care el are nevoie de un ajutor, oferindu-l pe al tău și permite, pe baza reciprocității, să i te adresezi atunci când tu ai nevoie de sprijinul său. Și într-un caz și în altul , politețea îți impune legile ei generale, care reglementează relațiile între oameni. În orice împrejurare, adresându-te oricui, întrebi și răspunzi politicos, atent, cu bunăvoință. 
  • Salutați întotdeauna când intrați sau ieșiți dintr-un birou sau un magazin, atunci când nu e vorba de o mare sală cu ghișee sau de un magazin universal. Salutați însă în orice caz funcționarul căruia vă adresați în mod special, chiar într-o asemenea împrejurare. 
  • Utilizați formulări cât mai corecte și cât mai clare, fiți scurt și precis în dialogul pe care-l angajați. Prelungirea inutilă a unei asemenea „conversații”  trădează deficiențe pe mai multe planuri, inclusiv politețea. 
  • Mulțumiți pentru informația sau serviciul făcut, chiar dacă aceasta e o obligație elementară de serviciu a interlocutorului. Gândiți-vă că în afară de obligații, funcționarul politicos pune puțină bunăvoință, adresată special dumneavoastră (dacă o pune) și că acest „mulțumesc” este satisfacția lui și felul dumneavoastră de a-l diferenția de funcționarii nepoliticoși.  
  • Dacă la ghișeu sau în magazin s-a format o „coadă”, politețea vă impune să păstrați cu strictețe rândul. E tot o obligație de politețe să aveți o atitudine activă față de prostcrescuții care n-o fac, care vorbesc urât sau provoacă discuții. Făceți-vă un punct de onoare din reacția dumneavoastră, care va solidariza pe toți oamenii civilizați din jur împotriva unor bădărănii. 
  • Dat fiind caracterul special al împrejurării, nu există obligații speciale în ceea ce privește „cedatul rândului” . Dar un om realmente politicos va „ceda locul” în favoarea unei femei bătrâne, a unei femei cu copil etc. 
  • O cumplită bădărănie și o dovadă de jalnică proastă-creștere săvârșește tânărul care cedează rândul unei fete pentru a-i câștiga „bunăvoința” și a găsi un pretext de „conversație”, după ce, mai înainte, a feruzat brutal o bătrânică sau o femeie mai în vârstă.  
  • Nu se vorbește cu voce tare și nu se fac observații „spirituale” în asemenea împrejurări. E nepoliticos să te exteriorizezi zgomotos față de oameni necunoscuți, care au fiecare preocupări și griji proprii. 
  • Nu vă „jucați” ca să vă „treacă timpul” cu obiectele de pe birouri, cu scrumierele, ci ghivecele de flori la îndemână. 
  • Nu fumați în locuri în care fumatul e interzis și nu aruncați mucurile de țigări pe jos sau, mai rău, în farfurii ori recipiente care nu au această destinație. 
  • Dacă intrând într-un magazin nu aveți intenția fermă de a cumpăra ceva și dacă vreți o simplă informație, e politicos să rugați vânzătorul să vă arate marfa, prevenindu-l limpede de acest lucru și să-i mulțumiți apoi. E grav nepoliticos ceea ce fac unele femei, care martirizează toți vânzătorii unui magazin timp de o oră , numai pentru că n-au ele ce face „până începe filmul” . 
  • Nu faceți observații „critice”, cu aere de superioritate, asupra mărfurilor din magazin. Riscați să jigniți alți oameni, cu alte gusturi (și poate mai bune) decât ale dumneavoastră. 




Niciun comentariu: