Politețea îți dă măsura exactă a comportării corecte față de ceilalți oameni. Un om politicos este un om stăpân pe reacțiile sale, sigur de el, mișcându-se liber, dezinvolt. Nesiguranța își are de cele mai multe ori izvorul în necunoașterea regulilor elementare ale politeții. Trebuie, deci, să ne silim a le deprinde.
Dacă sunteți sigur că atitudinea adoptată într-o anume împrejurare este conformă cu regulile generale ale bunei-cuviințe, păstrați-o cu hotărâre. Cel care nu știe să aprecieze o ținută civilizată este nepoliticos. Greșește deci el și nu dumneavoastră. El trebuie să se simtă stânjenit, și nu dumneavoastră.
Politețea implică un autocontrol permanent. Atenție însă la doză: autocontrolul înseamnă găsirea gestului, replicii, atitudinii necesare, corespunzând situației în care vă găsiți. Nemișcarea, mutismul, rigiditatea dovedesc că nu știi ce să faci . ele nu sunt autocontrol, ci neștiință.
Timiditatea e un rău care te face să suferi. Dar ea provoacă suferințe și celor care, în jur, îi suferă consecințele. Un timid poate paraliza o discuție, poate semăna în jur stânjeneală și încurcătură.
Pentru timizi. E mai bine să treci drept timid, decât să lași impresia că ești un om „distant” sau și mai rău, un îngâmfat. Îndrăznește deci să te simți timid cu „naturalețe”, recunoaște-ți cinstit neliniștea, n-o lăsa să treacă drept dispreț sau lipsă de interes. Te vei simți mai bine. Cei din jur vor încerca să te ajute și vor fi cât se poate de binevoitori cu tine.
Pentru netimizi. Aveți un mijloc de luptă fără greș împotriva timidității : buna dispoziție. Buna dispoziție, veselia, înfrânge totdeauna timiditatea. Arătați-vă binevoitori și bine dispuși cu timizii. De altfel, aceasta este, în cazul de față, o datorie de politețe.
Tot pentru netimizi (pentru unii dintre ei). O glumă nu e apreciată la fel de toată lumea. Aveți foarte multe șanse de a gafa și de a vă plasa într-o poziție ridicolă, bizuindu-vă numai pe gustul propriu în materie de umor. O glumă care atinge susceptibilitatea celor din jur sau, și mai grav, o glumă care vizează defectele intime și personale ale cuiva este nu o glumă, ci o „grosolănie”.
Pentru toată lumea. Obișnuiți-vă să „primiți” o glumă chiar dacă ea nu pare foarte reușită. Nu glumiți decât cu cine „știe de glumă”.
Dacă ai greșit, e politicos să-ți ceri scuze cu oarecare discreție, fără să alarmezi întreaga asistență și să încerci să-ți repari greșeala, atent, fără grabă, cu calm! Lipsa de atenție, graba, panica înseamnă în cele mai multe asemenea cazuri certitudinea unei noi greșeli, a unei noi gafe, mai mari și (poate) ireparabile.
Încercați să evitați într-un asemenea caz mai ales veselia forțată, care pe dumneavoastră personal vă poate ”ușura” (din punctul dumneavoastră de vedere), dar care poate apare „victimei” ca o gravă impolitețe. Formulele „Ia uite, ce-am fost în stare să fac!” sau „Ha, ha, ha! Ce împiedicat sunt!” etc. pot să vi se pară spirituale pentru a trece peste incident, dar vor enerva fără îndoială „victima” (și pe bună dreptate).
Nu mai puțin enervant este cel care, la o jumătate de oră după incident, crezând că-și ușurează vina, mai dă încă explicații și sfaturi practice, indicând metode personale și sigure de a scoate, de exemplu, petele de vin. Ar fi fost cel mai bine dacă n-ar fi răsturnat nimic. Iar cel care mai și pune sare peste pata de vin roșu făcută de el zicând „nu mai rămâne nimic, vă jur eu” este un iremediabil „gafeur”.
Pentru „victime”. Nu arătați în jur că suferiți prea mult. E foarte nepoliticos să vă manifestați antipatia subită față de gafeur. Veți fi considerați „vindicativi”.
Dar e și mai grav ca incidentul, în fond neînsemnat, să vă afecteze până într-atât, încât să vă manifestați brusc proasta dispoziție față de toți. Toată lumea va face legătura cauză-efect și veți fi considerați meschini.
Politețea asigură o pază bună susceptibilității fiecăruia, unei susceptibilități corespunzând sensibilității omenești normale și nimic mai mult. A vedea în cea mai neînsemnată replică sau întâmplare o aluzie la tine e o greșeală. Nu trebuie să vedeți chiar într-o lipsă de tact (reală) o intenție care vă vizează neapărat și să reacționați în consecință. Riscați să rămâneți singur . Dacă nimeni nu va adopta punctul dumneavoastră de vedere veți fi considerat un grandoman, grav nepoliticos.
Politețea înseamnă în primul rând relații corecte între oameni. Politețea implică neapărat corectitudine în toate formele ei. Politețea respinge grosolănia.
Excesul de susceptibilitate este o impolitețe față de cei care vă înconjoară, pentru că le pune implicit la îndoială buna credință. Iar dacă sunt cu adevărat lipsiți de ea, oricine vă poate întreba: ce căutați între ei?
Dacă intenția este realmente preietenească, binevoitoare, orice adevăr (oricât ar fi el de crud) poate fi spus politicos. Adevărul nu înseamnă grosolănie.
Minciuna are picioarele foarte scurte. Spusă cu cele mai binevoitoare intenții, ea este totdeauna, prin consecințele ei, grav nepoliticoasă. Iar minciuna-promisiune poate fi considerată mai gravă decât impolitețea pentru că oferă, sub masca bunăvoinței, premise false și provoacă deci încurcături și neplăceri.
Politețea este o atitudine, o concepție. Un om politicos nu poate fi indiderent la ceea ce se întâmplă în jur. Atunci când timiditatea duce la lipsă de atitudine, oricine are dreptul s-o confunde cu lașitatea, cu lipsa de curaj, cu frica.
„A lua atitudine” față de impolitețe înseamnă a-ți selecta prieteniile, a te simți atins personal de impolitețea săvârșită față de altul, a fi solidar cu omul politicos, care e pus în situația de a apăra politețea, și de a-l ajuta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu