Iile constituie un obiect frumos al îmbrăcăminţii femeieşti. După modul cum este croită şi ornamentată, se poate recunoaşte din ce regiune sau chiar din ce sat e femeia îmbrăcată cu un astfel de obiect. Există particularităţi de structură care ne fac să deosebim o ie de alta. De asemenea, sunt deosebiri în modul de distribuire a motivelor pe ie.
Iile se pot grupa după structură morfologică şi după specificul ornamentului.
a. Clasificarea iilor după structura morfologică
În mare, iile sau cămăşile femeieşti se împart în două tipuri şi anume:
- ia sau cămaşa încreţită la gât;
- ia sau cămaşa cu platcă.
Cel mai răspândit tip de ie este cel încreţit la gât. Gura gâtului se obţine prin încreţirea foilor de pânză care formează trupul şi mânecile. Este cel mai simplu tip de ie şi de veche tradiţie.
Pe metopa m. XLVII a monumentului de la Adamclisi sunt înfăţişate două femei dace care poartă cămaşa (ia) încreţită la gât, confecţionată din patru laţi de pânză : doi serveau la formarea trupului în faţă şi spate, iar doi pentru mâneci. Este clar că ia încreţită la gât este o moştenire preţioasă lăsată nouă de femeile dace.
Creţul din jurul gâtului se face prin trasarea unei aţe care strânge lărgimea pânzei (de exemplu ia cu brezărău din Bucovina). Cele mai răspândite ii sunt cele cu bentiţă în jurul gâtului, (obinzică) care acoperă marginea pânzei lângă creţi.
Ia încreţită la gât o găsim în toate regiunile patriei, cu excepţia câtorva mici zone etnografice. Acest tip de ie se prezintă sub forme variate în ceea ce priveşte structura.
Varianta I. Cămaşa cu ciupag din Munţii Apuseni. Se caracterizează prin realizarea unor bogate broderii, pe creţii de pe piept.
Varianta a II-a. Ia sau cămaşa cu platcă. Fâşiile de pânză din care este realizată ia, se prind direct pe platcă : (spatele, faţa şi mânecile). Există câteva variante ale iei cu platcă în Transilvania ca : Oaş şi Maramureş.
b. Clasificarea iilor după felul cum sunt ornamentate
Dacă din punct de vedere al modului cum sunt croite şi confecţionate, iile sunt aproape la fel în toate regiunile, după felul cum sunt ornamentate, există deosebiri. Se pot distinge câteva tipuri ornamentale cu o anumită răspândire şi anume:
- ia cu altiţă;
- ia cu tăblie;
- ia cu umăr;
- ia de Sălişte;
- ia cu chiept sau ciupag;
- ia cu platcă.
Ia cu altiţă o întâlnim în aproape toate regiunile ţării : Oltenia, Muntenia, Moldova, Bucovina, zona Banatului şi a Covasnei.
Acest gen de ie este ornamentată pe piept, pe bentiţa din jurul gâtului, pe spate, pe mâneci şi pe poale. Altiţa (partea care acoperă umărul) este bogat ornamentată. Imediat după altiţă, la unele ii, este încreţul, model executat în culoare albă sau crem. Din încreţ pornesc şiruri verticale de râuri, în lungimea mânecii, până la creţii care strâng mâneca în partea de jos, unde se termină cu un volan, (fodore) manşetă, sau este largă cu broderie pe margine.
Ia cu tăblie are un ornament bogat, care porneşte de unde începe altiţa, (8-10 cm mai jos de decolteu) până în dreptul încheieturii mânecii, acoperind compact întreaga suprafaţă a mânecii („în tăblie”). La încheietura mâinii, mâneca se strânge cu o bentiţă ornată la fel cu cea de la gât, de unde pleacă un volan denumit „fodor” cu un ornament îngust pe margine. Celelalte părţi ale iei sunt ornamentate la fel cu cele ale iei cu altiţă.
Ia cu umăr. În sudul Transilvaniei, zona Sibiului şi Făgăraşului, în locul altiţei bogate, pe umăr, ia are o broderie îngustă, denumită „umăr sau umeraşi”. La acest tip de ie, o broderie similară este executată în dreptul cotului care se cheamă „peste cot”. La încheietura mâinii, o bentiţă îngustă, care este ornamentată ca şi bentiţa de la gât, strânge creţii şi se termină cu un volan. Ornamentaţia acestui gen de ie o găsim la figurinele de bronz descoperite în necropola de la Cârna Dolj în anul 1944. Pe aceste figurine, ornamentaţia este schiţată în trei zone de pe mânecă. Aceasta arată că în evoluţia ornamentări la iile româneştisunt zone care au păstrat această distribuţie a ornamentelor.
Ia cu ciocănele sau ia de Sălişte, se confecţionează din şifon, o pânză din bumbac foarte deasă şi mult mai lată decât pânza de casă. De aceea, iile de Sălişte sunt foarte largi. Din punct de vedere al ornamentaţiei, ia de Sălişte este o dezvoltare a iei cu umăr. Broderia este lucrată numai cu culoare neagră, înviorată cu scânteieri de roşu, galben, albastru sau fir metalic auriu şi argintiu. Motivele sunt caracterizate prin nişte fâşii brodate cu punctul de „Sălişte” sau „ciocănele”, încadrate cu un rând de floricele. Fâşiile acestea poartă numele de „ciocănele”. Uneori, în locul ciocănelelor se aplică fâşii înguste de pânză neagră, fixată cu maşina de cusut. Iile de Sălişte impresionează prin contrastul plăcut al negrului, distribuit într-un mod armonios pe câmpul alb al iei.
Ia cu chiept sau ciupag, o găsim în zona Munţilor Apuseni. Se confecţionează din pânză groasă de bumbac sau in. Croitul ca şi ornamentaţia diferă de alte regiuni. Bucăţile de pânză se strâng la gât cu o bentiţă foarte îngustă. Pe toată lăţimea pieptului se duc creţuiri dese până la 10 – 15 cm deasupra taliei, care strângându-se formează nişte cutuliţe pe muchia cărora se brodează un motiv în linii orizontale. Mâneca este simplă. În dreptul cotului are o broderie îngustă de 4 – 5 cm. Pe creţul de la încheietura mâinii se lucrează un motiv îngust. Se termină cu un volan la marginea căruia se brodează un galonaş sau se pune dantelă. Motivele sunt geometrice, lucrate cu roşu şi albastru pentru fetele tinere şi cu negru pentru femeile în vârstă.
Ia cu platcă este răspândită în Maramureş, zona Oaşului şi Bihor. Este un tip de ie deosebit, cu broderie bogată de jur împrejurul plătcii de formă dreptunghiulară (cheptar). Cele patru bucăţi de pânză care formează faţa, spatele şi mânecile – se încreţesc în parte de sus şi se prind de platcă. Ornamentaţia pe mânecă este simplă. La încheietura mâinii se prind creţii printr-o bentiţă brodată. Se termină printr-un volan mai mare, cu motive în formă de romb, care dau mânecii o frumuseţe deosebită. Culorile folosite sunt: roşu, galben, portocaliu, verde şi negru.
Virginia Smărăndescu – Arişanu
„Cusături populare din România”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu